Zilele trecute, am trimis ultimul meu roman de ficțiune realistă „O viață în cuvinte” unor edituri tradiționale pentru a fi evaluat și poate publicat de acestea.
Nu multe, câteva.
În Anglia, când mi-am trimis cărțile, nu mi s-a cerut nicăieri un CV literar, ci numai să scriu ceva despre cariera mea de scriitor.
Atât de multe am scris despre mine, încât și acum mi-e rușine.
În România, editurile sunt altfel și dacă ai un CV literar, ești văzut altfel.
N-am scris în viața mea un Curriculum vitae (asta înseamnă CV) literar.
CV = Curriculum vitae (din latină) = rezumat al ocupațiilor, studiilor etc. unei persoane. Istoric.
Pentru că nu știam cum se scrie un CV literar, am căutat online. Când nu știu ceva, internetul îmi dă răspuns.
Și ce răspunsuri mi-a dat.
Wow.
Atâtea CV-uri literare ce am citit, de am rămas mască. Nu numai de numărul CV-urilor, nu, dar de informațiile, istoricul literar al acestor persoane.
Sfinte Sisoe!
Păi... ce pot eu adăuga într-un CV literar?
Ce scriu în el?
N-am nimic cu ce să mă laud. Pe bune.
N-am câștigat premii la concursuri de scriere (carte, poezie etc.), n-am fost publicată de cine știe ce editură, n-am nimic demn de a fi inclus într-un altfel de CV.
De asta nici nu mă mir când editurile nu se încumetă nici măcar să-mi citească cărțile, darmite să le publice.
CV-urile astea m-au făcut să mă simt cel mai insignificant scriitor de pe Terra.
Dar ce zic Terra?! Galaxie... Univers! Toate universurile pe care nu le știm!
Îmi amintesc când am mers în Anglia și mi s-a cerut un CV de muncă...
Mamă, după ce am citit exemplele, modelele de CV-uri ce aveau ei, m-am ridicat și am plecat fără să mai aplic pentru muncă.
Au strigat după mine. Nu m-am întors. Nu aveam ce să le arăt. Abia ajunsesem acolo.
Ce istorie ocupațională?
Apoi i-am cerut prietenei mele să scrie un CV pentru mine.
Când a început să mă ridice în slăvi, să folosească fel de fel de adjective... superlative, jur m-am uitat la ea ca la mașini străine.
— WTF?! i-am zis cu ochii scoși din orbite. Ce scrii tu acolo? De unde ai scos-o?
— Păi, trebuie să scrii așa ca să fii băgată-n seamă.
Apoi mi-a arătat CV-ul unui prieten de-al ei pe care îl cunoșteam.
Dacă până atunci credeam că lumea asta-i de o falsitate mizerabilă, când am citit CV-ul omului ăla, n-am mai știut ce-i lumea că mai jos decât mizerie n-ai cum să mergi.
Tipul jura că este un om de încredere (reliable), punctual, muncitor bun (hard-working) și câte și mai câte.
Opusul la ceea ce era de fapt.
O P U S U L.
Tipul lipsea de la serviciu regulat, mai ales lunea că bea de stingea. Se trăgea înapoi de la muncă, n-avea cuvânt... nu te puteai baza pe el în ruptul capului.
Dar pe CV era muncitorul perfect, mereu la datorie.
Fir-ar mama ei de treabă.
N-am scris și eu superlative din astea?
Am scris.
Dar n-am dat CV-ul ăla nimănui.
Și știi ce-i nașpa?
Că nu sunt superlative false, eu chiar sunt așa, dar mi-e rușine să mă ridic în slăvi în halul ăsta. Mi-e rușine. Mentalitate românească.
Bine, îmi era, dar când am început să scriu, m-am adaptat. Obligat forțat.
Dacă nu te lauzi tu, se laudă altcineva.
Păcat că-n România nu funcționează la fel.
La noi, dacă te ridici în slăvi ca un prost, ușile nu ți se deschid. Dimpotrivă.
În Anglia este alt sistem.
Când o companie cere informații altei companii despre un fost angajat, e interzis prin lege să dai recomandări negative chiar dacă angajatul a fost dat afară că făcea rele (sau a plecat de bună-voie).
Bine, poate nu interzis prin lege, dar știu că ești pasibil de o „dare în judecată” dacă faci asta.
Nu știu, zău, de ce se mai deranjează să întrebe. Acolo toți sunt extraordinari. Nimeni nu este un om ordinar.
Ei nu sunt interesați de creștere și dezvoltare personală ori profesională.
În orice caz, am scris și eu un CV literar.
Să-l am acolo și să nu-mi trebuiască.
La ce să-mi trebuiască?
Dacă ești interesat, apasă aici:
Pe CV-ul literar nu ai cum să minți, nu poți folosi superlative:
- Ori ai câștigat concursuri, ori nu.
- Ori ai fost publicat de o casă de editură tradițională, ori nu.
- Ori știe lumea cine ești, ori nu știe.
Fapte. Nu cuvinte.
În cazul în care vrei să afli mai multe despre supunerea romanului meu realist atenției editurilor, apasă aici:
Mulțumesc pentru vizită și s-auzim numai de bine!
⭐⭐⭐⭐⭐
Îți mulțumesc din suflet dacă mi-ai recenzat pozitiv cărțile.
Știu că ai fost mai mult decât generos/generoasă.
Sunt conștientă de faptul ai închis ochii în fața erorilor de exprimare (și altele).
Recunoștința mea este infinită.
Crezi sau nu, mă rog pentru tine-n fiecare seară. Da.
Nu închid ochii înainte de a mulțumi cerului pentru fiecare om care apreciază ceea ce fac și vede eforturile mele.
Universul o să-ți întoarcă înmiit înapoi fericirea ce împrăștii.
Cred în legea atracției așa cum cred că este destulă abundență pentru toți oamenii pe lume.
.png "Dreams don't work unless you do")
Ia-ți destinul în mâini și publică-ți singur/ă munca! GRATUIT!
Dacă nu ți-e frică de recenzorii nemiloși și până să fii publicat/ă de o casă de editură tradițională, publică singur GRATUIT pe Google Partners, Draft2Digital ori alte edituri virtuale. Sunt foarte multe.💞💛💙
Dacă te-am ajutat cu ceva sau te-am făcut să zâmbești, consideră să te înscrii la canalul meu pe YouTube, să apeși pe îmi place, să împarți cu prietenii și, în cazul în care ai timp, m-aș bucura nespus să-ți citesc părerile pozitive.
💯Legea recompensei
Comentatorii care împart fericire au foarte multe șanse să citească gratis cărțile mele de auto-ajutor și pentru dezvoltare personală.
Dar nu numai.
Aici ai titlurile noilor mele (apasă, vei fi condus/ă pe Google Play) cărți semnate cu Cristina Gherghel.
Credit fotografii
Unele sunt de pe Pixabay, altele (precum cea de mai jos) de pe PngTree.
.png "Carti de cristina Gherghel")
Succesul tău să nu depindă niciodată de falimentul altora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile pozitive sunt binevenite. Este destulă negativitate în lume, aici nu este permisă.